Arhivă : Știri din actualitate Înapoi
Guvernul și reprezentanții sindicatelor din educație vor ajunge la un acord până pe data de 4 februarie
Guvernul și reprezentanții sindicatelor din educație vor ajunge la un acord până pe data de 4 februarie.
Acesta este termenul stabilit la discuțiile de vineri, care au avut
loc după greva de avertisment de miercuri, la care au participat
aproximativ 175.000 de cadre didactice din țară.
Potrivit Radio România Actualități, cele
două părți au stabilit mecanismul de lucru pentru continuarea
dialogului și soluționare a problemelor din educație.
Insuficienta
finanțare a sistemului de învățământ generează plecarea multor
cadre didactice, în timp ce absolvenții diverselor facultăți se
îndreaptă spre alte domenii, a spus președintele Federației
Sindicale "Spiru Haret", Marius Nistor, care a precizat,
totodată, că cei mai afectați vor fi elevii.
“Cum
poți lucra în sistemul de învățământ când ai un debutant cu
studii superioare de lungă durată care primește un salariu de
2.350, iar dacă lucrează și în mediul rural și este obligat să
își deconteze naveta, gândiți-vă cu ce anume mai rămâne. Vrem
învățământ de calitate, vrem să avem oameni foarte buni în
sistem - pe unii îi avem, dar îi pierdem - dar cu o salarizare care
ne situează pe ultimul loc în Europa. Și asta în condițiile în
care Uniunea Europeană a recomandat foarte clar tuturor statelor
membre să crească alocările pentru educație și să motiveze
corespunzător resursa umană”, a spus Marius Nistor.
La
solicitările celor din educație, Guvernul încearcă să găsească
soluții, urmând ca negocierile să continue până pe 4 februarie,
când ar urma să se încheie un acord cu cele mai reprezentative
federații sindicale din domeniu.
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit și cu reprezentanții sindicatelor din sănătate, însă solicitările acestora legate de salarizare sau acordarea unor sporuri și drepturi salariale nu au găsit nicio rezolvare deocamdată. Însă, săptămâna viitoare, Ministerele Sănătății, Finanțelor și Muncii vor analiza problemele invocate de sindicaliști.
“Am pus cele mai importante probleme pe masă și am insistat pentru colegii din TESA, personalul de deservire, pentru că și ei sunt importanți în sistemul sanitar, am vorbit despre acest spor pentru condiții. Bineînțeles că am adus în discuție corecțiile pe ceea ce înseamnă Legea salarizării unitare, pentru că ea trebuie neapărat să fie revizuită și am primit promisiuni din această perspectivă”, a spus Iulian Pope, prim-vicepreședintele Sanitas.
Sursa foto: arhivă / romania-actualitati.ro