ACUM:
16.03
Sens unic (continuare)
Urmează:
17.00
Radiojurnal
Apoi:
17.10
Sens unic (continuare)

Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Polițele RCA emise de City Insurance nu vor mai fi valabile după 11 mai

Publicat: marți, 3 Mai 2022 , ora 13.27

Polițele RCA emise de societatea City Insurance nu vor mai fi valabile de miercurea viitoare. Aproape 500.000 de români trebuie să își reînnoiască polițele, chiar dacă acestea expiră după 11 mai, anunță Autoritatea de Supraveghere Financiară. Măsura vine după ce Tribunalul București a admis deschiderea procedurii de faliment a societății de asigurare.

Potrivit Radio România Actualități, posesorii de polițe de asigurare RCA emise de City Insurance trebuie să încheie o nouă asigurare, la un alt asigurator, până pe data de 11 mai, în caz contrar fiind pasibili de amenzi între 1.000 și 2.000 de lei. Totodată, în baza Codului Rutier poliția poate decide ca măsuri suplimentare reținerea certificatului de înmatriculare al mașinii sau reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

Clienții City Insurance ale căror contracte de asigurare sunt denunțate automat pe 11 mai, pot, pe de altă parte, solicita returnarea părții din prima de asigurare proporțională cu perioada de valabilitate rămasă în vigoare. De exemplu, dacă polița a fost încheiată pe o perioadă de un an și expiră pe 11 septembrie 2022, clientul are dreptul de a solicita returnarea unei treimi din valoarea primei plătite, proporțional cu cele patru luni din 12 rămase în vigoare. Clienții pot solicita returnarea părții din primă și înainte de termenul de 11 mai, dacă decid denunțarea poliței din proprie inițiativă.

Toate detaliile despre această procedură, precum și documentele necesare putând fi găsite pe site-ul Fondului de Garantare a Asiguraților, fgaromânia.ro.

Radio România Actualități