Arhivă : Știri din actualitate Înapoi
Polițiștii vor putea reține o persoană doar opt ore pentru verificări, potrivit modificărilor Legii 122
Polițiștii vor putea
reține o persoană doar opt ore pentru verificări, potrivit
modificărilor la Legea privind organizarea și funcționarea
Poliției Române, aprobate de Parlament. Noile reglementări au fost
deja publicate în Monitorul Oficial.
Potrivit
Radio România Actualități, persoanele aduse la secția de
poliție pentru verificări, vor putea reținute maximum opt ore și
doar în cazuri deosebite această perioadă ar putea fi majorată cu
încă patru ore, dar nu mai mult. Noua Lege 122
se aplică începând de astăzi și aduce mai mult decât
clarificări Legii 218, privind organizarea și funcționarea
Poliției Române.
Practic,
există mai multe situații în care polițiștii pot să aducă la
secție pentru verificări anumite persoane și anume - atunci când
nu li se poate stabili identitatea sau există suspiciuni că
identitatea declarată este una falsă sau documentele cu care se
legitimează nu sunt tocmai cele reale.
O
altă situație de aducere poate fi generată fie de comportamentul,
locul, momentul, circumstanțele sau bunurile aflate asupra acestora
și care creează polițiștilor motive de suspiciune - că pregătesc
sau au comis fapte ilegale. Sunt aduși la secție pentru verificări
și cei care își pun propria viață în pericol, dar și pe acelor
din jur sau chiar ordinea publică.
Toate
verificările trebuie să înceapă deîndată, spune Legea Poliției
Române.