ACUM:
14.03
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
15.00
Buletin de știri
Apoi:
15.05
Sens unic

Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Festival Internațional de Muzică, la Cristian

Publicat: marți, 17 Mai 2022 , ora 14.25
Interviu cu prof. Paul Hamsea, la Radio România Brașov FM

Operele lui Johann Sebastian Bach vor putea fi ascultate sâmbătă, 28 mai, la Biserica Evanghelică din Cristian, județul Brașov, cu ocazia celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Muzică Cristian.

În intervenția sa la Radio România Brașov FM (audio atașat), în emisiunea Pasaj Urban, organizatorul evenimentului, prof. Paul Hamsea, a apreciat acustica din binecunoscutul lăcaș de cult:

“Ne bucurăm de ecoul pe care îl produce și să sperăm că vor veni mulți pe 28 la acest concert. Acustica acestei biserici din Cristian este demnă de maestrul Johann Sebastian Bach și sper să putem lega orga - specifică lui Bach, dar nu numai orga - de orchesta aflată în amvonul altarului”.

Concertul, care va începe la ora 18.00, va fi susținut de artiști ai genului muzical din mai multe zone ale lumii.

Printre aceștia, organista concertantă Ayumi Kitamura din Japonia și trompetistul Alex Cesare Elia, membru al Filarmonicii din Rotterdam.

Din orchestră vor mai face parte muzicieni brașoveni, precum Radu Hamzea - de 30 de ani profesor de vioară şi dirijor al orchestrei “Jesus Guridi” de la Sociedad Coral de Bilbao, flautistul Ciprian Patriche și violonistul Dănuț Manea.

Programul complet al evenimentului, aici: Festivalul de Muzică Cristian

Camelia Vlad