ACUM:
14.03
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
15.00
Buletin de știri
Apoi:
15.05
Sens unic

Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Legea bugetului de stat pe anul viitor, aprobată în ședința de guvern de astăzi

Publicat: joi, 8 Decembrie 2022 , ora 8.58

Legea bugetului de stat pe anul viitor va fi aprobată în ședința de guvern de astăzi.

Potrivit documentului, ministere precum Dezvoltarea, Apărarea și Familia vor primi bani mai mulți, în timp ce pentru Energie și Justiție, de exemplu, sunt prevăzute alocări mai mici.

Proiectul este configurat pe o creștere economică de 2,8% și prevede că în 2023, cheltuielile destinate investițiilor vor fi de aproximativ 112 miliarde de lei.

Tot în ședința de astăzi, executivul va adopta și mai multe măsuri fiscale anunțate deja.

Potrivit Radio România Actualități, în ședința guvernului de astăzi se dorește adoptarea "ordonanței trenulețul", care conține toate măsurile sociale care vor fi aplicate de la 1 ianuarie, Legea plafoanelor bugetare și Strategia fiscal-bugetară.

După aceste acte normative va fi aprobată Legea bugetului de stat și cea a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor.

Bugetul este structurat pe o creștere economică de 2,8 procente din PIB, o rata anuală a inflației de 8%, un număr de salariați în creștere și o rată a șomajului în scădere până la 2,7%.

Mai mulți bani vor primi Ministerele Apărării, Dezvoltării, Transporturilor și Educației, iar mai puțini bani față de anul acesta vor primi domeniile energie, justiție și sănătate.

Cele două bugete vor asigura majorarea, de la 1 ianuarie, a cuantumului brut al salariilor bugetarilor cu 10 procente, creșterea punctului de pensie cu 12,5%, dar și creșterea salariului minim de bază brut la 3.000 de lei lunar.

După ce vor fi adoptate cele două bugete, acestea vor fi trimise, mâine, Parlamentului pentru demararea procedurii de dezbatere și aprobare.

Radio România Actualități