Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Familiile numeroase au nevoie de mai multă susținere din partea statului, spun membrele ASFANU

Publicat: duminică, 19 Noiembrie 2023 , ora 15.17
Sursa foto: Facebook / Asfanu - Asociatia Familiilor Numeroase
Sursa foto: Facebook / Asfanu - Asociatia Familiilor Numeroase

Membrele Asociației Familiilor Numeroase din România trag un semnal de alarmă și spun că familiile care au mai mult de trei copii au nevoie de mai multă susținere din partea statului și a comunității.

Potrivit Eurostat, în prezent, în țara noastră, sunt peste 200.000 de familii numeroase, cu trei sau mai mulți copii, în contextul în care doar 70% dintre gosopdăriile din România au în întreținere copii.

La nivelul țării există o singură prevedere legală, care presupune o plafonare a tarifului la energie pentru famiilile numeroase, însă aceasta nu este suficientă, susțin reprezentantele ASFANU, prezente la emisiunea “Weekend Împreună” cu Bianca Bucă, la Radio România Brașov.

Brenda Andreea Piuaru, membră ASFANU:

„Ne-am uitat în toate țările din Europa cum susțin ele familiile numeroase și ce am văzut acolo este, spre exemplu: reducere la biletele de transport sau reduceri aplicate pentru accesul la diferite instituții publice, reduceri de impozit pentru mamele cu trei sau mai mulți copii. Deci cumva, pe toată sfera aceasta - educație, învățământ, sănătate, impozitare - peste tot pot fi aduse măsuri care să ajute familiile cu trei sau mai mulți copii”.

Liliana Condur, membră ASFANU:

„Eu cred că noi vom reuși, împreună, să schimbăm percepția la nivelul societății, dar mai ales ne dorim să creăm o comunitate, să ne facem vocea auzită, să spunem că existăm și, dacă se poate, să fim ajutați, pe cât posibil, de autoritățile centrale și locale. Vreau să subliniez aici că noi și în România avem trei orașe prietenoase cu familiile numeroase. Este vorba de Târgu Mureș, de Sfântu Gheorghe și de Bacău”.

Emisiunea poate fi urmărită aici:


Ruxandra Stoica