Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

LIGA 3: Ciucaș Tărlungeni are planuri mari pentru acest an

Publicat: joi, 7 Martie 2024 , ora 18.53

Cu o nouă structură tehnică la conducerea echipei, gruparea brașoveană își propune să scape cât mai repede de grijile retrogradării. Liviu Nicolae a preluat banca tehnică în această iarnă, în timp ce Ionuț Mitroi este directorul tehnic, iar Dan Ilieș va ocupa postul de director sportiv.

Pentru gruparea din Tărlungeni contactul cu liga a treia a fost unul dificil, echipa clasându-se, în acest moment, pe locul 9, penultimul, retrogradabil, în ierarhia Seriei a 5-a, cu 11 puncte acumulate. Antrenorul Liviu Nicolae are, însă, așteptări mari de la elevii săi.

La momentul acesta pare că din punct de vedere defensiv suferim, în schimb, stilul și felul în care eu văd fotbalul mă fac să-mi doresc să fim o echipă care să aibă mingea și să construiască situații de atac pentru a înscrie, pentru că, până la urmă, plăcerea, bucuria și finalitatea jocului de fotbal este golul”, a declarat Liviu Nicolae.

În prima etapă din 2024, Ciucaș Tărlungeni are un test dificil, sâmbătă, în deplasare, cu AFC Câmpulung Muscel, echipă aflată pe locul 2 în serie.

Adrian SUSANU