Înapoi

Protest al angajaților Sanatoriului de Nevroze Predeal

Publicat: luni, 23 Octombrie 2023 , ora 10.42

35 de angajați ai Sanatoriului de Nevroze Predeal protestează, astăzi, nemulțumiți de faptul că nu și-au mai primit salariile integral.

În prezent, la sanatoriu sunt 67 de angajați, iar cei mai mulți dintre ei, membrii ai Sindicatului Sanitas Covasna, spun că le-au fost ignorate cererile de drept.

Mulți dintre asistenții celor două pavilioane funcționale ale unității, care lucrează pe timpul nopții, se plâng și de faptul că își desfășoară activitatea singuri, fără servicii de pază, având în grijă peste 40 de pacienți.

„Este prima lună în care nu și-au primit salariile integral. A fost un risc și în septembrie. În cursul lunii octombrie, mai precis pe data de 15, au primit doar 80% din veniturile lor, cu promisiunea că în 2-3 zile se rezolvă. Nici până în prezent problema salariilor integrale, vorbesc de veniturile nete, nu mai discut de contribuțiile sociale, nu s-a rezolvat. Cea mai mare dificultate a acestei instituții este că, în prezent, contribuțiile salariaților la fondurile speciale și la bugetul de stat au o întârziere de aproximativ 3 ani de zile, deci, practic, nu s-au plătit impozitele, nu s-au plătit contribuțiile la fondul de pensii, la sănătate. Acest lucru a dus la decizia ANAF Brașov de a pune propire pe contul sanatoriului, undeva din 15 august, am înțeles”, a spus președintele Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici.

Sursa foto: nevroze-predeal.ro

Ruxandra Stoica