ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

S-a înmulțit numărul copiilor care ajung la spital mușcați de căpușe

Publicat: vineri, 7 Mai 2021 , ora 14.41

Aproximativ 40 de copii mușcați de căpușe au fost aduși de părinți, în ultima lună, la Urgențele Spitalului de Copii Brașov.


Multe dintre cazuri au fost înregistrate, totuși, după sărbătorile pascale. S-a încălzit, astfel că și insectele s-au înmulțit și, în plus, oamenii au ieșit la iarbă verde.


Care este cea mai mare greșeală a părinților, ne spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Copii Brașov, dr. Marcel Albean.


„Majoritatea vin aici pentru ca încearcă să le scoată și le rup, deci nu le scot întregi, le rup, și sigur că atunci pot să apară și complicații. În cele mai simple cazuri apar complicații locale, că se pot infecta, dar o infecție locală nu ar pune atâtea probleme. Sigur, sunt puține cazurile de complicații care apar în boala Lyme, complicații redutabile”, a spus dr. Marcel Albean.


Problema este că, în încercarea de a extrage insecta, părinții se mai folosesc de diverse trucuri, nerecomandate sub nicio formă de medici.


Au pus pe ele de la petrol și tot felul de lucruri, de uleiuri. Mulți au venit cu arsuri chimice - au pus iod, alcool, încearcă să le extragă cu tot felul de ace - de asta vă spun că apar infecții locale. Aparent, o vezi și îți vine să tragi de ea, cu o pensă sau cu ceva, dar atunci se rupe capul”, a adăugat dr. Marcel Albean.


Singura atitudine corectă, când vedeți căpușa pe copil, este să mergeți direct la urgențe. În spital, insecta este extrasă în condiții de siguranță, iar apoi copiii sunt trimiși la Spitalul de Infecțioase, unde specialiștii spun dacă este nevoie de antibiotic.


În niciun caz nu dați copilului antibiotic fără recomandarea medicului!


În altă ordine de idei, și municipalitatea a început, deja, să tundă iarba de pe domeniul public, parcuri și alte zone.


Din această săptămână s-a început și activitatea de cosire a aliniamentelor și a zonelor verzi adiacente străzilor, s-a intrat și în zonele locurilor de joacă și a parcurilor. De exemplu, ieri, s-a cosit aliniamentul Bulevardului Gării, în zona Sălii Sporturilor, în zona Gării, pe Calea București (…) până la sensurile giratorii de la Gemenii”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Brașov, Sorin Toarcea.


Medicii recomandă ca atunci când mergeți cu copiii la iarbă verde să aveți grijă să fie îmbrăcați cu haine care să le acopere mâinile și picioarele. În acest fel, scad șansele de a lua o căpușă.


Adina Chirvasă