ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Alerte de caniculă în Grecia și Bulgaria. Incendii de vegetație în Grecia și Turcia

Publicat: luni, 2 August 2021 , ora 14.44

Au fost emise noi alerte cod roșu de caniculă în Grecia, cu temperaturi anunțate de peste 45 de grade Celsius, în timp ce incendiile de vegetație au ajuns și în insula Rhodos, destinație conoscută de vacanță, informează Radio România Actualități.


Valul de caniculă afectează pentru a doua săptămână Grecia, cu temperaturi care astăzi și mâine ar urma să atingă 47 de grade Celsius în anumite regiuni ale țării.


Regiunile cu cele mai ridicate temperaturi (44-45 de grade Celsius) sunt cele continentale - Epir, Tesalia, Peloponezul și Attica, respectiv capitala Greciei. În insule temperaturile vor fi ceva mai scăzute, între 41 și 42 de grade.


Riscul incendiilor de vegetație este foarte ridicat și de aceea a fost emis cod portocaliu și roșu de incendiu pentru toată țara. Deja există focare active în Insula Rhodos, care au ars de ieri, suprafețe mari de pădure și au provocat pană de curent în toată insula. De asemenea, în județul Achaia, în Peloponez, un uriaș incendiu de pădure a ars mii de hectare în ultimele trei zile cinci sate au fost evacuate și numeorși pompieri și cetățeni au fost transferați la spitale, cu arsuri și probleme respiratorii. Incendiul se pare că momentan a fost controlat. Focare active însă sunt în plină evoluție și în nordul țării, dar și la Agrinion, în regiunea continentală a țării.


Și în Turcia oamenii continuă să fugă din zone turistice cunoscute, pentru a se salva de incendiile de vegetație. Peste 120 de incendii sunt acum sub control, dar pompierii turci și cei veniți în ajutor din state vecine, încă încearcă să stingă alte șapte mari focare. Până acum au murit 8 persoane. În weekend, turiști și localnici au fost evacuați din Bodrum și Marmaris, pe mare, pe măsură ce flăcările se apropiau de țărm. În total, 13 avioane, 45 de elicoptere, mai multe drone și peste 800 de autospeciale sunt implicate în operațiunile de stingere a incendiilor.


Ministerul Afacerilor Externe a emis astăzi o atenționare de călătorie și pentru Bulgaria, unde sunt în vigoare coduri roșu și portocaliu de caniculă. Avertizarea cod roșu a fost emisă pentru regiunile Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Stara Zagora, Haskovo, Yambol, Pleven, Veliko Târnovo și Ruse, unde temperaturile vor înregistra valori de peste 41 de grade Celsius.

Radio România Actualități