ACUM:
9.03
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Apoi:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Caracteristicile bancnotei de 20 de lei care va fi pusă în circulație la 1 decembrie

Publicat: vineri, 26 Noiembrie 2021 , ora 14.57

Prima bancnotă românească pe care este imprimat chipul unei femei - cel al Ecaterinei Teodoroiu, eroina din Primul Război Mondial - va fi pusă în circulație pe 1 Decembrie.

Potrivit informațiilor oferite de BNR, bancnota de 20 de lei are următoarele caracteristici:



  • Dimensiuni: 136 x 77 mm ±1 mm;

  • Culoare predominantă: verde oliv;

  • Imprimare: mixtă plană/în relief pe ambele fețe, pe polimer.


Avers

  • Portretul Ecaterinei Teodoroiu (1894-1917);

  • Un buchet de brândușe (Crocus flavus);

  • Insigna Asociației Cercetașii României;

  • Stema României;

  • Denumirea băncii centrale emitente;

  • Medalion cu sigla BNR;

  • Valoarea nominală în cifre și litere;

  • Semnăturile guvernatorului și casierului central;

  • Data punerii în circulație.


Revers

  • Imaginea Mausoleului de la Mărășești;

  • Reprezentarea Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei;

  • O floare de crin;

  • Valoarea nominală în cifre și litere;

  • Denumirea băncii centrale emitente;

  • Sigla BNR în colțurile din dreapta-sus și stânga-jos;

  • Textul FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR;

  • Seria și numărul bancnotei - cu neagru în stânga pe verticală; cu roșu și caractere de înălțime crescătoare, în dreapta, pe orizontală.

Elemente de siguranță

  • Fereastra transparentă: sub forma medaliei „Virtutea Militarăˮ, conține valoarea nominală ambutisată și un element auriu reprezentând o goarnă militară.

  • Filigranul este constituit din două componente poziționate în stânga aversului, pe zona neimprimată: portretul Ecaterinei Teodoroiu și sigla BNR. Filigranul devine vizibil atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului.

  • Cerneala care își schimbă culoarea: elementele astfel imprimate își schimbă culoarea din auriu în verde în funcție de unghiul în care este privită bancnota.

  • Imaginea latentă: pe revers, inițialele BNR încorporate la baza imaginii Mausoleului de la Mărășești; acest element devine vizibil când bancnota este privită razant.

  • Banda iridescentă: pe revers, bandă verticală de culoare aurie, încorporând valoarea nominală în cifre „20ˮ.

  • Elementul de suprapunere avers-revers: unele fragmente ale însemnului stilizat de armă al infanteriei, imprimate deasupra buchetului pe avers și alte fragmente deasupra Mausoleului de la Mărășești pe revers. Când bancnota este luminată din partea opusă privitorului, însemnul de armă se vede în întregime.

  • Firul de siguranță magnetic: vizibil atât pe aversul, cât și pe reversul bancnotei când bancnota este luminată din partea opusă privitorului.

  • Imprimarea în relief: principalele elemente de design de pe ambele fețe sunt imprimate în relief.

  • Microtextul: zonă imprimată cu caractere foarte mici, de sub 1 mm înălțime, ce se pot vedea cu ajutorul unei lupe „BNR20ˮ în zona centrală lângă portret, iar pe revers în interiorul florii de crin; „BNRˮ în interiorul cifrelor reprezentând valoarea nominală, plasate în partea stângă pe avers și în partea dreaptă pe revers, precum și în interiorul dreptunghiului cu sigla BNR, în stânga jos, pe revers.

  • Fluorescența în lumină UV: zone imprimate cu cerneală fluorescentă care devine vizibilă numai în lumină ultravioletă. Conține valoarea nominală și seria bancnotei (unică, formată din trei cifre, o literă și un număr de șapte cifre). Seria verticală din stânga va apărea verde în lumină UV, în timp ce seria din dreapta va apărea oranj.


Radio România Brașov FM