Arhivă : Știri din actualitate Înapoi
Autoritatile își propun ca România să devină independentă energetic
Autoritățile își propun ca România să devină independentă energetic în cel mult cinci ani, informează Radio România Actualități.
Până
la sfârșitul anului vor fi evaluate capacitățile naționale de
producție și depozitare, iar intenția este ca acestea să se
dezvolte cu ajutorul capitalului autohton.
Premierul Nicolae Ciucă și ministru energiei, Virgil Popescu, au fost astăzi la inaugurarea unei importante investiții în domeniu, în județul Dâmbovița.
Primul
ministru a subliniat că asigurarea capacităților energetice
reprezintă o prioritate pentru actualul guvern. De altfel, premierul
a precizat că în câțiva ani România poate atinge independența
energetică, primii pași în acest sens urmând să fie făcuți în
această lună:
“Am
avut o discuție cu domnul ministru al energiei, cu domnii directori
ai Romgaz și Depogaz. Am decis ca pe data de 20 decembrie, la
ședința de guvern, dumnealor să prezinte proiectele agreate în
comun pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea capacităților de
extracție și depozitare la nivel național. Există speranțe să
putem să ne folosim capitalul românesc, capacitățile românești,
pentru a putea să ne atingem acest obiectiv de realizare a
independenței energetice”, a spus Nicolae Ciucă.
Prezent
la eveniment, ministrul energiei, Virgil Popescu, a explicat motivul
creșterii prețului la gazele și a făcut o estimare legată de
evoluția acestuia:
“Este
o speculație pe piața gazelor naturale, făcută de către
Federația Rusă prin Gazprom, s-au reduc livrarile prin Ucraina, se
presează practic operaționalizarea conductei Nord Stream 2. Noi
estimăm că după perioada de iarnă, odată cu, probabil, pornirea
conductei Nord Stream 2 prețurile vor scădea”, a precizat Virgil
Popescu.
Totodată,
ministrul energiei, Virgil Popescu a respins teoria, potrivit
căreia ne-am putea confrunta cu o criză a alimentării cu gaze
naturale în această iarnă. “Când spui că nu vor exista gaze,
doar pui presiune pe preț”, a adăugat ministrul energiei.