Arhivă : Știri din actualitate Înapoi
Liceul „Șt.O. Iosif”, din Rupea: 100 de ani de la punerea pietrei de temelie și 70 de ani de învățământ liceal
Liceul
„Șt.O. Iosif”, din Rupea, este în sărbătoare, joi și vineri.
Conducerea
instituției va marca, prin mai multe evenimente, 100 de ani de când
a fost dat Decretul Regal pentru construirea acestei școli și a
fost pusă piatra de temelie, dar și 70 de ani de învățământ
liceal în zonă.
“Actul
constitutiv al liceului este
tipărit în 3 exemplare. Unul
dintre aceste exemplare se află chiar în fundația liceului, unul
îl avem noi și unul îl
are Casa Regală. A fost construită această clădire
cu Ordinul dat la 11 decembrie
1921, de către Ferdinand I «Prin
grația lui Dumnezeu și Voința Națională, Rege al României, în
al 8-lea an al Domniei
Noastre (1914
- 1921) pus-am
astăzi, 11 decembrie 1921, împreună
cu Augusta Noastră
Soție, Regina Maria, în comuna Rupea-Cohalm - județul
Târnava Mare, din Transilvania, piatra
fundamentală a Gimnaziului de Stat, Moștenitor
al Coroanei fiind: A.S.R. Principele Carol
al României și soția sa, A.S.R. Principesa
Elena»”,
a
precizat directoarea Liceului „Șt. O. Iosif”,
Bănică Emese.
Centenarul nu a fost marcat în decembrie
2021 din cauza pandemiei.
Acum,
manifestările festive încep chiar de joi.
“Se va
organiza Cross-ul Centenarului,
la care vor participa elevii liceului
nostru, iar imediat după cross vor avea loc meciuri de fotbal și
baschet, de competiție
a generațiilor, unde au fost
invitați să participe, alături de elevii noștri, foști
profesori, foști directori. Vineri, 20 mai, vom avea, de la ora
10.00, deschiderea
festivă în curtea liceului, unde vor avea loc alocuțiuni pe care
le vor ține foștii absolvenți, foștii directori, foștii
profesori, ba mai mult de atât și profesori și elevi din prima
generație a liceului”, a
adăugat Bănică Emese.
Prima generație de liceeni
de la Rupea a început cursurile în 1952. Până atunci, unitatea a
funcționat ca gimnaziu de stat și școală inferioară pe meserii.