ACUM:
11.03
Pulsul Zilei
Urmează:
12.00
Radiojurnal
Apoi:
12.10
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Porți încă ferecate la Cetatea Râșnov

Publicat: marți, 3 Ianuarie 2023 , ora 16.05

Turiștii care urcă la Cetatea Râșnov în această perioadă se pot bucura doar de o plimbare în jurul fortificației, porțile acesteia fiind ferecate din cauza lucrărilor de reabilitare începute cu mai bine de trei ani în urmă.

Nu se știe cu exactitate când va fi redeschisă cetatea. Amănunte ne oferă purtătorul de cuvânt al Primăriei Râșnov, Răzvan Iancu:

În luna decembrie a fost contractată o firmă care se ocupă de expertiza lucrărilor de restaurare realizate până acum și a ceea ce a rămas de restaurat. Practic, se va stabili exact valoarea lucrărilor care au fost executate până în prezent și celor care au rămas de executat din proiectul de restaurare și modernizare a Cetății Medievale Râșnov. Această expertiză este momentan în lucru, iar când ea va fi finalizată se va putea trece la etapa următoare, adică demarare a licitației pentru stabilirea unui nou constructor care se va ocupa de continuarea lucrărilor de restaurare a Cetății Medievale Râșnov”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Rășnov.

Expertiza este în lucru, iar la finalizarea acesteia va fi căutat un nou constructor care să continue restaurarea Cetății Râșnov. Reamintim că lucrările au fost sistate în toamna anului trecut. Detalii aici: Lucrări de reabilitare sistate la Cetatea Râșnov

Camelia Vlad