Arhivă : Știri din Brașov Înapoi
Întrecere națională. Cel mai puternic pompier va fi ales la Brașov
Cel mai puternic pompier din România va fi ales la Brașov, în urma întrecerii naționale care are loc astăzi și mâine. Pompierii care au câștigat probele la întrecerile din județele lor s-au prezentat în parcarea unui mall din Brașov, unde are loc faza finală a competiției.
„Acest concurs are ca scop dezvoltarea și perfecționarea abilităților fizice. Este un concurs foarte dificil în care este nevoie de viteză, îndemânare, forță, dar și de rezistență. Sunt probe specifice pompierilor, foarte dificile: au de transportat un manechin de 80 de kilograme, au de urcat două scări cu două canistre de 30l și de sărit gardul. Toate probele se desfășoară cu un echipament de aproximativ 20 de kilograme.“, spune purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, maiorul Ciprian Sfreja.
Nici Brașovul nu stă rău la acest concurs. Cel mai puternic pompier brașovean a urcat și el pe podium la întrecerea continentală din Germania și speră să reușească să-l învingă de această dată pe prietenul său din Alba.