ACUM:
7.00
Bună dimineața Transilvania
Urmează:
8.00
Radiojurnal
Apoi:
8.10
Bună dimineața Transilvania (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

5 luni are la dispoziție firma care va executa lucrări de consolidare pe drumul de Poiană

Publicat: luni, 10 Iulie 2023 , ora 15.41
În urma procedurii de achiziție, Primăria a desemnat firma care va elabora proiectul tehnic și va executa lucrări de punere în siguranță pe un sector al drumului DN1E.

Lucrările sunt necesare după ce, anul trecut, o porțiune de 15 metri din zidul de sprijin al drumului spre Poiana Brașov s-a surpat.

Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție este de 4.2 milioane de lei la care se adaugă TVA.

"Primăria a desemnat firma care va executa lucrările de consolidare a drumului spre Poiana Brașov. Ea are la dispoziție cinci luni de zile să realizeze documentația tehnică, proiectul tehnic, documentația pentru autorizație construire și să realizeze și lucrările de consolidare a acestui tronson de drum. Într-o primă etapă, anul trecut, s-au executat lucrări în regim de urgență pentru a se putea circula pe acel tronson de drum, dar există în continuare restricții de circulație. În ceea ce privește tonajul, traficul este limitat la 3,5 tone, cu excepția transportului în comun”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Lucrările vor consta în consolidare și refacere a sistemului rutier, înlocuirea structurii existente și refacerea podețului existent, drenuri de adâncime, amenajarea în amonte a torentului și a camerei de cădere a podețului precum și refacerea structurii rutiere după înlocuirea structurii de sprijin.
Nucu Jalea