ACUM:
11.03
Pulsul Zilei
Urmează:
12.00
Radiojurnal
Apoi:
12.10
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Brașovul va avea încă un patinoar, cu sprijinul Fundației Țiriac

Publicat: vineri, 29 Decembrie 2023 , ora 15.20

Brașovul va avea încă un patinoar, au decis aleșii locali, la capătul a trei ore de dezbateri.

Fundația Țiriac îl va construi și îl va oferi gratuit comunității, se arată în memorandumul pe care l-au aprobat, astăzi, consilierii locali, întruniți în ședință de îndată.

Punctul s-a aflat și pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de joi, însă a fost respins (detalii AICI), astfel încât primarul i-a convocat azi pe consilieri în ședință. Una în care au fost prezenți și zeci de brașoveni care au susținut că sunt interesați de acest proiect.

De-a lungul ședinței, însă, au fost mai multe momente tensionate între consilieri, de o parte, dar și între consilieri și brașoveni:



La momentul votului, proiectul a trecut cu unanimitate.

Aleșii locali care au respins inițial acest proiect au explicat votul lor.

“Nu am votat ieri punctele de pe ordinea de zi, punctele care nu aveau documentația necesară în spate, documentația care, conform codului administrativ, pentru o ședință extraordinară, trebuia să ne fie pusă la dispoziție cu 3 zile înainte, în comisiile de specialitate, pentru a fi dezbătută, pentru a ne însuși informațiile și pentru a vota în plen în cunoștință de cauză. Iată de ce astăzi ne-am întâlnit, astăzi am avut materialele la mapă, am avut suficient timp să le studiem și evident, suntem pentru proiectele bune și benefice ale Brașovului, pentru brașoveni, pentru ca viața lor să aibă o calitate cât mai bună aici, la Brașov”, a spus consilierul local Alexandra Crivineanu.

Primarul Allen Coliban a spus că au fost multe mesaje de susținere din partea brașovenilor pentru acest viitor proiect:

“Au fost foarte multe mesaje trimise ca urmare a apelului făcut ieri către brașoveni și mă bucur că această presiune și părerea, nevoia brașovenilor pentru un patinoar nou s-a transpus într-un vot pozitiv, unanim chiar în Consiliul Local de astăzi, dovadă că acesta este modul cel mai eficient de a responsabiliza aleșii locali și de a le cere explicit vot pe proiectele importante pentru comunitate. Avem acest memorandum adoptat astăzi. Urmează, în luna ianuarie, să revenim în fața Consiliului Local cu un vot pe un cadru formalizat concret, un contract de colaborare pe un termen lung, zeci de ani, care să ne permită să operăm acest patinoar”.

Complexul sportiv pe care vrea Fundația Ion Țiriac să-l ridice pe banii ei ar urma să aibă minimum 300 de locuri pentru spectatori și va fi compus, în principal, dintr-un patinoar.

Terenul va fi, de asemenea, cumpărat de fundație.

După ridicarea complexului, acesta ar urma să fie dat în administrare primăriei, în mod gratuit, municipalitatea urmând să plătească costurile de funcționare și întreținere.

Adina Chirvasă