Arhivă : Știri din Brașov Înapoi
Recomandările polițiștilor pentru prevenirea violenței domestice
Tot mai multe evenimente de violență domestică sunt constatate în ultimii ani de către polițiști. Reprezentanții Poliției Brașov ne spun care sunt principalele indicii după care poate fi recunoscută o relație abuzivă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef
principal Daniel Zontea:
"Atunci când te afli într-o relație abuzivă, înseamnă
că unul dintre parteneri comunică
în mod violent,
rănindu-și partenera, insultă,
înjosește, nu de dovadă
de respect și nu îi pasă de sentimentele sau trăirile celuilalt.
Își controlează și izolează partenera,
spunându-i cum să se îmbrace,
cu cine să se vadă, unde poate merge și unde nu. De asemenea,
o constrânge să facă ceea ce nu-și dorește, insistând
cu amenințări și șantaj dacă nu se întâmplă acest lucru".
Cu toții avem, însă, dreptul la viață, identitate,
integritate și demnitate. De asemenea, avem dreptul să fim în siguranță și să
fim protejați împotriva oricăror forme de violență, neglijență, abuz sau
rele-tratamente. Polițiștii brașoveni au mai multe recomandări cu ajutorul
cărora putem preîntâmpina violența domestică. Din nou, Daniel Zontea:
"Este necesar
să vă păstrați
calmul. Neintrând în panică puteți sesiza cu mai multă claritate intențiile
agresorului, posibilitățile de apărare sau de acțiune
pentru a scăpa din zona de influență
a acestuia. Nu vă faceți
singur dreptate lovind
agresorul, întrucât implicațiile
pot fi neprevăzute.
Evitați disputele verbale
și implicarea în conflicte. De asemenea, trebuie
să folosiți rațiunea
și să nu răspundeți la orice fel de violență
și trebuie să vă îndepărtați
de persoanele cu intenții agresive.
O altă regulă
este să evitați
pe cât posibil
compania persoanelor care consumă alcool,
substanțe psihoactive, întrucât
consumul excesiv favorizează
comiterea de infracțiuni
cu violență".
Fiecare cetățean are dreptul să depună plângere atunci când
îi sunt încălcate drepturile și polițiștii ne sfătuiesc să nu așteptăm până e
prea târziu, ci să solicităm ajutor la timp.