Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Victorie, pentru hocheiștii Coronei, în cel de-al doilea meci al seriei semifinale din Liga Erste

Publicat: marți, 7 Martie 2023 , ora 9.59

Corona Brașov a câștigat cel de-al doilea meci al seriei semifinale din cadrul Erste Liga, după ce s-a impus cu 4 la 3 cu Hochei Club Gheorgheni.

În Harghita, brașovenii s-au impus după prelungiri și un nou meci excelent din partea lui Patrick Polc. 

Harghitenii au condus cu 1 la 0, dar galben-albaștrii au revenit și au preluat conducerea prin golurile lui Koger, Valchar și Gajdo. 

În startul reprizei a treia, gazdele au egalat la 3 la 3, iar partida a intrat în prelungiri.

Brașovenii au bifat prima victorie din semifinală, după golul lui VanWormer asistat de Koger.

Seria se mută acum la Brașov, pentru meciurile trei și patru, ce vor avea loc  joi și vineri, de la ora 18.30, în seria ce se dispută după sistemul cel mai bun din 7 meciuri.

Biletele pentru primul joc, cel de joi, se vor pune în vânzare, online, astăzi la prânz.

Adrian Susanu