Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

SR Brașov luptă pentru promovare

Publicat: luni, 20 Martie 2023 , ora 10.27

SR Brașov a început excelent anul 2023 în seria a cincea din liga a treia de fotbal.

După succesul din weekend contra KSE Tg. Secuiesc, echipa și-a asigurat locul în play-off.

Brașovenii s-au impus cu 3 la 0, cu reușitele lui Dragoș Popa, Mihai Ion și Dragoș Sandu.

Sub comanda lui Ionuț Pârvu brașovenii au planuri mari și vor să se lupte pentru promovare.

“Ne-am atins primul obiectiv - calificarea în playoff - și următorul obiectiv este că sâmbătă mergem la Plopeni să obținem punct sau puncte. Am spus de la început - prima dată a fost calificarea în play off, locul 2 și după aceea barajul. Noi vrem să promovăm”, a spus antrenorul Ionuț Pârvu.

Pe Tineretului, în weekend, fanii au fost în număr mare alături de galben-negri.

“Contează foarte mult și psihic, și moral, mai ales că acum au fost mai mulți și sper să vină și mai mulți în play-off și cred că vor fi alături de noi până la sfârșitul campionatului”, a adăugat Ionuț Pârvu.

În clasamentul ligii a treia de fotbal , seria a cincea, SR Brașov este pe locul 3 cu 29 de puncte.

În runda viitoare, brașovenii întâlnesc în deplasare formația de pe locul secund, CSO Plopeni, aflată la cota 31 de puncte.

Partida are loc sâmbătă, 25 martie, de la ora 15.00.

Adrian Susanu