Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Echipa de gimnastică masculină a României a obținut calificarea la Campionatele Mondiale de la Anvers

Publicat: miercuri, 12 Aprilie 2023 , ora 8.46

Echipa masculină a României s-a clasat pe locul 11 la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Antalya, astfel că a obținut calificarea la Campionatele Mondiale de la Anvers.

Tricolorii aveau nevoie de o clasare în primele 13 echipe pentru a reuși calificarea la Mondiale, competiție la care se vor decide echipele care vor participa la JO 2024.

Echipa României, în componența Andrei Muntean, Gabriel Burtanete, Robert Burtanete, Răzvan Marc și Nicholas Țarcă, a obținut un total de 241.128 puncte, cu care s-a clasat pe locul 11.

Pe podium au urcat, în ordine, Italia, Turcia și Marea Britanie.

În finale individuale va evolua Gabriel Burtanete, sărituri și la individual-compus, respectiv Andrei Muntean la paralele.

Miercuri sunt programate calificările feminine, echipa României fiind compusă din Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Amalia Ghigoarță, Lilia Cosman și Andreea Preda.

Adrian Susanu