Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Căpitanul echipei de hochei a Coronei, Roberto Gliga, în recuperare

Publicat: joi, 4 Mai 2023 , ora 8.16

Căpitanul echipei de hochei Corona Brașov, Roberto Gliga, a trecut cu bine de intervenția chirurgicală de la genunchi, iar acum se află în recuperare.

Operația a decurs bine, deși leziunile au fost ceva mai mari decât se aștepta medicul, conform atacantului bucureștean.

Fără Roberto Gliga, echipa națională de hochei a pierdut și meciul cu Mare Britanie de la Campionatul Mondial, în Divizia I, Grupa A.

În Motorpoint Arena din Nottingham, gazdele s-au impus clar, cu 7 la 0.

Alpar Sallo a fost declarat cel mai bun jucător al tricolorilor.

În clasament, Marea Britanie este lider, cu 11 puncte, urmată de Polonia, 10 puncte, Italia, 9 puncte, Coreea de Sud, 3 puncte, România, 3 puncte, Lituania, 0 puncte.

Ultima rundă de meciuri va avea loc pe 5 mai, când sunt programate partidele Polonia - România, Lituania - Coreea de Sud și Marea Britanie – Italia.

Prima clasată va promova în elita hocheiului mondial, iar ultima clasată va retrograda în Grupa B a Diviziei I, al treilea eșalon valoric.

Adrian Susanu