Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Ediția a 14-a a Cupei „Mihai Ivăncescu“ la fotbal are loc pe Stadionul Tineretului

Publicat: marți, 20 Iunie 2023 , ora 11.06

Ediția a 14-a a Cupei „Mihai Ivăncescu“ la fotbal este în desfășurare pe Stadionul Tineretului.

Competiția organizată în memoria fostului mare fotbalist al stegarilor, Mihai Ivăncescu, are loc în perioada 17-25 iunie, cu 100 de echipe care vor participa la 9 categorii de vârstă, de la 2017 până la 2009.

De astăzi încep meciurile celei de a doua categorii, pentru copii născuți în 2011, 2012 și 2013.

Sper ca Brașovul să poată să ofere, ca infrastructură; să putem să facem și să organizăm aceste turnee. Cel mai important pentru ei este să aibă meciuri puternice, în funcție de vârsta pe care o au; să aibă plăcerea, fără presiune. Eu vorbesc strict de infrastructură, care ne lipsește. Restul, talente avem. Oameni sper să avem și să ne perfecționăm și probabil că vor urma și rezultatele, pe toate planurile”, a spus organizatorul competiției, fiul lui Mihai Ivăncescu, Dragoș Ivăncescu.

Competiția se încheie în weekendul 23 -25 iunie cu Trofeul Brașov, unde vor evolua copii născuți în 2009 și 2010.

Sursa foto: Facebook / Cupa Mihai Ivăncescu

Adrian Susanu