Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Un nou transfer la echipa de handbal feminin Corona Brașov

Publicat: joi, 22 Iunie 2023 , ora 15.10

Echipa de handbal feminin Corona Brașov a anunțat transferul pivotului Iryna Stelmakh. În ultimele două sezoane ea a evoluat pentru echipa din Croația, HC Podravka.

Jucătoarea de 29 de ani, născută în Ucraina, a evoluat în țara natală pentru Galytchanka Lviv, în Rusia la Astrakhanochka și în Belarus la HC Gomel. Pentru echipa din Croația a jucat în cei doi ani în Liga Campionilor și în Europa League.

"Sunt fericită că vin la Corona Brașov! Îmi place acest oraș frumos. România are unul dintre cele mai puternice campionate din Europa, așa că asta va fi o nouă provocare pentru mine, una pe care abia o aștept. Sper să ne atingem toate obiectivele și să devenim un adversar puternic pentru oricine!", a declarat aceasta.

Corona Brașov a promovat în Liga Florilor în această vară după o pauză de 3 ani și jumătatea în Divizia A.

Adrian Susanu