Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Naționala de fotbal a României a câștigat cu 2 – 0 meciul cu Kosovo

Publicat: miercuri, 13 Septembrie 2023 , ora 6.19
Naționala de fotbal a României a câștigat cu 2 – 0 meciul de ieri seară cu Kosovo, disputat pe Arena Națională în fața a 30.000 de spectatori, în grupa I de calificare la Euro-2024.  

Nicolae Stanciu a marcat în minutul 83, iar Valentin Mihăilă a majorat avantajul în minutul 93.

Meciul, întrerupt în minutul 18, din cauza torțelor și scandărilor, s-a reluat după aproximativ 50 de minute.

În minutul 42, kosovarul Muriqi a fost eliminat pentru cumul de cartonașe.

În minutul 61, Nicolae Stanciu a ratat un penalti.

România este neînvinsă în această campanie de calificare, cu trei victorii și trei egaluri, având 12 puncte, după Elveția, 14 puncte, dar înaintea celorlalte echipe, Israel, 11 puncte, Belarus, 4 puncte, Kosovo, 4 puncte, Andorra, 2 puncte.

În celelalte meciuri din grupă, Elveția a dispus cu 3-0 de Andorra, iar Israelul a învins Belarus cu 1-0.

Adrian Susanu