Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Etapa a VI-a din Circuitul Profesionist de Padel, la Brașov

Publicat: miercuri, 20 Septembrie 2023 , ora 13.18
Etapa a VI-a din Circuitul Profesionist de Padel, primul turneu național al noii discipline sportive are loc la acest final de săptămână la Brașov.

Începând de vineri, 22 septembrie, orele 17.00 și până duminică, 24 septembrie, brașovenii pot să îi vadă la lucru pe cei mai buni padeliști români și nu numai.

Organizatorii au fost luați prin surprindere de afluența de jucători străini înscriși până în acest moment, pe lista participanților fiind 184 de sportivi din 12 țări precum Spania, Norvegia, Finlanda sau Ungaria, care vine cu echipa campioană, recent participantă la Jocurile Europene de la Cracovia.  

Concursul va marca la Brașov și inaugurarea Padel Palace Roman, transformând practic, competiția în cel mai mare eveniment de padel din SE Europei.

„Proiectul și conceptul Padel Palace vine în întâmpinarea brașovenilor cu o deschidere foarte mare pentru a face sport - padel și crossfit. Tenis de masă, darts sunt sporturi complementare pe care le puteți găsi în centru. Avem și etapa a 6-a a circuitului profesionist de padel, cu nou record de participanți”, a spus managerul general al Padel Palace, Ciprian Jurubescu.

Programul competiției va fi afișat pe pagina de facebook ”Padel Palace Romania”, iar intrarea în zilele de concurs va fi liberă, finala fiind programată duminică la orele 12:30.
Adrian Susanu