Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Olimpia CSU Brașov, probleme cu banii

Publicat: duminică, 26 Noiembrie 2023 , ora 12.41

Echipa feminină de baschet Olimpia CSU Brașov trece prin momente grele din punct de vedere financiar. Jucătoarele nu și-au primit salariile, iar primul efect al acestei situații este că una dintre jucătoare, Laura Vaida, va pleca de la echipă și se va transfera la Constanța.

Situația nu este inedită pentru echipa brașoveană, din moment ce în ediția precedentă a Ligii Naționale, nu mai puțin de trei jucătoare au părăsit echipa în plin campionat, din aceleași motive.

„Sper să se reglementeze rapid, să sperăm că cele care sunt nu ne vor părăsi și ele. Sunt convins că fetele care vor rămâne, care vor dori să joace pentru Brașov în condițiile acestea vitrege, și nu vreau să comentez mai mult, o să comentez la un moment dat, vor da totul. Sunt convins că în play-of, indiferent ce adversar vom întâlni, suntem capabili să luptăpm pentru medalii”, a declarat antrenorul Dan Calancea. 

În actuala ediție de campionat, Olimpia CSU Brașov se află pe penultimul loc al clasamentului, fără să fi obținut vreo victorie, după cinci etape disputate.
Radio România Brașov