Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Corona Brașov are viitor și în patinajul artistic

Publicat: marți, 6 Februarie 2024 , ora 18.43
Secția de patinaj artistic de la Corona Brașov, pregătită de antrenoarea Simona Pungă, și-a dublat numărul de sportivi, față de sezonul trecut. 

Acum, sunt peste 25 de copii, juniori și seniori, care practică acest sport, participând la antrenamente dar și la numeroase concursuri interne și internaționale. 

Printre numeroșii sportivi care promit să obțină performanță în patinajul artistic se numără și tânăra speranță Antonia Riciu, în vârstă de 10 ani, despre care antrenoarea Simona Pungă ne-a declarat:

„Este un copil foarte, foarte bun, învață foarte bine și la școală. Dumnezeu a înzestrat-o cu un fizic foarte bun pentru acest sport. Să nu uităm că ne apropiem foarte mult de gimnastică și în gimnastică știm cum trebuie să arate fetele. Așa că lucrează foarte mult și la școală, are rezultate foarte bune. Ea este la vârsta la care putem să tindem la mai mult și să dăm speranțe la nivel mondial. Dar eu îmi doresc pentru ea un viitor, și aici mă refer la o posibilă participare la Olimpiadă. Să nu uităm, o să crească vârsta, probabil după 16 ani o să aibă voie fetele să participe la Olimpiadă. Deci ea are timp să își pună bagajul tehnic în practică și să muncească mult până atunci”.


Antonia este elevă în clasa a IV-a la Colegiul Național Johannes Honterus Brașov. De la 6 ani face patinaj artistic și se antrenează 6 zile pe săptămână, înclusiv în weekend.

„În fiecare zi merg la patinoar să-mi perfecționez săriturile și piruetele, să învăț elemente noi. Am participat la toate concursurile naționale din 2019, iar la ultimul, cel de la Miercurea Ciuc, am luat locul 3. Din sezonul trecut am început să merg și la concursuri internaționale, iar ultimul a fost la Sofia, unde m-am clasat pe locul 16 din 34 de concurente. Vreau să reprezint România la patinaj artistic”, a spus Antonia Riciu.

Sportivii secției de patinaj artistic de la Corona Brașov se pregătesc intens pentru competițiile importante care urmează, respectiv, Cupa României, din luna februarie, dar și Campionatul Național, din martie, de la Brașov.
Radio România Brașov