ACUM:
19.00
Rockada
Urmează:
20.00
Rockada
Apoi:
21.00
Teatrul Național Radiofonic

Știri din muzică Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Taylor Swift și Shakira, marile câștigătoare la MTV Video Music Awards 2023

Publicat: joi, 14 Septembrie 2023 , ora 8.28
Sursa foto: Facebook / MTV
Sursa foto: Facebook / MTV
Taylor Swift și Shakira au fost marile câștigătoare la MTV Video Music Awards 2023.

Taylor Swift a plecat acasă cu nu mai puțin de patru trofee.

Ea a obținut premiul pentru cel mai bun cântec, cea mai bună muzică pop, cea mai bună regie și cel mai bun videoclip pentru hitul său „Anti-Hero".

Shakira a primit trofeul „Video Vanguard", care recompensează inovația în industria înregistrărilor audiovizuale.

Frumoasa cântăreață columbiană, în vârstă de 46 de ani, a electrizat publicul prezent în sala polivalentă din Newark, New Jersey.

Lil Wayne, cel care a deschis gala MTV din acest an, a fost recompensat pentru lunga sa carieră în muzica rap.

Nicki Minaj a câștigat premiul pentru cel mai bun album hip-hop cu "Super Freaky Girl", SZA a cucerit trofeul pentru cel mai bun R&B, iar trupa Stray Kids a cucerit premiul pentru cel mai bun K-Pop.  

Rema a obținut premiul pentru cea mai bună muzică afrobeats, o categorie nouă, pentru single-ul său „Calm Down" interpretat în duet cu Selena Gomez.

Ice Spice a câștigat premiul pentru cel mai bun artist debutant, iar Karol G și Shakira au luat premiul pentru cea mai bună colaborare, cu piesa TQG.

Maneskin au luat trofeul pentru cel mai bun Rock, iar Annita s-a impus la categoria cel mai bun latino.
Răzvan Țirea