Arhivă : Știri din Brașov Înapoi
Turnul virtual de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav este funcțional
Primul turn virtual de control al zborurilor din România, realizat la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, este funcțional, a anunțat președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea.
Potrivit acestuia, conexiunea funcționează, iar imaginile preluate de sistemul video instalat pe amplasamentul de la Ghimbav și proiectate pe ecranele controlorilor de trafic de la Arad sunt foarte bune, fapt verificat atât în condiții de zi și de noapte, cât și în condiții meteorologice diferite, de la ninsori abundente, la cer senin.
Specialiștii de la SAAB sunt prezenți de trei săptămâni la Centrul de Dirijare a Zborurilor Arad, pentru a face toate reglajele necesare cu echipamentele instalate la clădirea de contingență de pe Aeroportul Brașov, astfel încât vizibilitatea să fie perfectă.
Verificările turnului de control virtual de la Arad vor continua până la începutul lunii viitoare, când specialiștii SAAB vor realiza testul de acceptare la locație, după care acesta va fi considerat funcțional.
Sursa foto/video: Facebook / Adrian Veștea