Arhivă : Știri din Brașov Înapoi
Proiectul de transfer al Cetățuii Brașovului, pus în dezbatere publică
Proiectul de hotărâre de Guvern privind transferul Cetățuii de pe Dealul Straja către autoritățile locale brașovene a fost publicat, ieri, de către Ministerul Finanțelor, în dezbatere publică.
Până în 27 mai, cei interesați pot transmite în scris opiniile la adresa de email publicinfo@mfinante.gov.ro.
Ulterior, proiectul va intra în ședință de Guvern, iar după aprobare vor fi semnate procesele verbale de transfer.
„Sperăm
ca această procedură să se finalizeze cât mai repede, astfel
încât Primăria să poată începe lucrările de punere în
siguranță a zidurilor Cetății,
după care să începem etapa de consolidare. În momentul în care
vom avea certitudinea că nu există niciun risc pentru brașoveni și
turiști, chiar dacă lucrările de consolidare nu au fost
finalizate, vom încerca să deschidem porțile Cetății, astfel
încât comunitatea brașoveană și cei care ne vizitează orașul
să se poată bucura de acest simbol al Brașovului”, a
spus purtătorul
de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.
Cetățuia Brașovului, câștigată în instanță de
către municipalitate după un proces de peste 7 ani, nu a mai
beneficiat de intervenții din anul 1978, când a fost transformată
în unitate de alimentație publică de interes turistic. A fost
închisă în 2015, din cauza stării de deteriorare și, în
prezent, imobilul este și mai degradat, fiind necesare lucrări de
punere în siguranță în regim de urgență.
Sursa foto: arhivă