Arhivă : Știri din Brașov Înapoi
Tabără de creație cinematografică, la Plaiul Foii
Copiii
care îndrăgesc cinematografia, dar și aventura, își vor crea la
sfârșitul acestei luni propriile scurtmetraje, pe un adevărat
platou de filmare care va fi ridicat în Rezervația Naturală Plaiul
Foii.
Totul
într-o tabără cinematografică, unde fiecare participant va învăța
de la profesioniști pașii prin care se realizează un film.
În
tabără vor fi două grupe, de băieți și fete cu vârste cuprinse
între 10 și 14 ani.
“Vom
face două filmulețe, două scurtmetraje. În
primul film, cei din prima echipă
vor avea
rolul de actori și cei din
a doua echipă vor fi cei din
spatele camerelor, adică partea tehnică a unui film. În
cel de-al doilea
film se inversează rolurile și atunci, la final ei pleacă
atât cu o amintire foarte plăcută, dar
vor ști un pic din ce înseamnă să fii, de exemplu, sunetist. Noi
le asigurăm câte un profesionist pe fiecare domeniu, adică fiecare
departament cheie dintr-o producție cinematografică, care îi
învață câte ceva - un sunetist,
un director de imagine, un regizor, un scenograf,
un make-up artist”, a spus Ruxandra
Flonta, organizator tabără.
Tabăra
cinematografică se va desfășura în perioada 25 iunie – 1 iulie,
iar cazarea se va face la corturi de timp glamping.
Sursa foto: organizatori