ACUM:
21.00
Teatrul Național Radiofonic
Urmează:
23.00
Transilvania by night
Apoi:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Echipa de baschet masculin Corona Brașov debutează la acest final de săptămână în noul sezon

Publicat: joi, 14 Septembrie 2023 , ora 12.42
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă
Echipa de baschet masculin Corona Brașov debutează la acest final de săptămână în noul sezon odată cu partidele din Cupa României.  

Cele 18 echipe din Liga Națională de Baschet Masculin au fost repartizate în șase grupe de câte trei în primul tur al competiției.

Grupa E se va disputa la Brașov, în Sala Sporturilor D.P. Colibași cu echipele CSO Voluntari, Laguna București și gazda Corona Brașov.

Turneul este deschis vineri, 15 septembrie de la ora 19:00 cu disputa dintre CSO Voluntari și CSM Corona Brașov.

Sâmbătă de la ora 20:30 se joacă Laguna Sharks București - CSO Voluntari pentru ca turneul să fie închis duminică, 17 septembrie, de la ora 19:00, cu duelul dintre CSM Corona Brașov și Laguna Sharks București.

Brașovenii au obiectiv ieșirea din grupă și intrarea în primele 8 echipe în Cupa României după un presezon reușit.

„Eu consider că echipa a crescut de la meci la meci. Am crescut în intensitate. Relațiile de joc au început deja să apară. Luăm fiecare meci pas cu pas ca o experiență și sigur vom etala un baschet de calitate și acest lucru se va vedea și va fi pe placul publicului”, a spus coordonatorul secției de baschet, Horia Păun.

Câștigătoarele grupelor vor trece mai departe, iar celelalte două bilete pentru Final Eight vor fi acordate către cele două echipe cu cel mai bun coșaveraj în prima fază a competiției.
Adrian Susanu