Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Brașovul, primul oraș din România care folosește „capcane inteligente” pentru a scăpa de rozătoare

Publicat: joi, 25 Aprilie 2019 , ora 16.40
Sursa SRR
Sursa SRR
Corina Ion, reprezentantul firmei care a câștigat contractul

Din acest an, în municipiul Brașov, este aplicat un nou sistem de deratizare a domeniului public, folosit în premieră în România.

Practic, este vorba despre cutii dintr-un plastic foarte dur, prevăzute cu două orificii prin care pot intra șobolanii sau șoarecii. În cutie găsesc substanța utilizată ca otravă, care atrag rozătoarele. Acestea ingerează substanța, una extrem de toxică și mor ulterior, în galerii.

Recipientele sunt de două feluri - o cutie asemănătoare cu un cub, care se fixează pe garduri de metal sau stâlpi subțiri și o instalație asemănătoare unei țevi de canalizare din apartamente, care se fixează de o placă de beton îngropată.

Sunt mai eficiente și sigure, dă asigurări Corina Ion, reprezentantul firmei care a câștigat contractul privind serviciul de dezinfecție, dezinsecție și deratizare pe domeniul public al muncipiului Brașov.

Până acum, în municipiul Brașov au fost instalate 3000 de astfel de cutii. În total, vor fi montate peste 14.000 de recipiente. Va exista o hartă digitală care va cuprinde locul și numărul fiecărui dispozitiv, acestea fiind astfel mai ușor de gestionat.

Până acum, capcanele folosite erau dintr-un carton, erau ușor de distrus și la ele ajungeau și alte animale.

Adina Chirvasă