Arhivă : Știri din Brașov Înapoi
Autospeciala multirol cumpărată de Primărie a ajuns la Brașov
Autospeciala pentru transportul pacienților înalt contagioși, inclusiv cei diagnosticați cu Covid, a ajuns la Brașov. Vorbim despre o mașină unicat la nivel național, care a fost cumpărată de Primărie și va fi dată în folosință celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și SMURD. Aceste două entități au și configurat autospeciala.
„Am
configurat acest echipament așa cum au solicitat ei. Am făcut tot ce înseamnă partea procedurală, așa cum au solicitat cele două
entități. Suntem proprietari ai acestui echipament pe care îl
dăm în folosință celor două entități, ISU și SMURD, care să
îl utilizeze în municipiul Brașov dar și în zona metropolitană
și acolo unde este necesar”, a
spus primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.
Autospeciala este una multirol, are și 2 izolete. Poate ajunge
și în zone greu accesibile. Ce
mai are special această ambulanță, ne-a
spus
asistent coordonator al SMURD - ISU Brașov, plutonierul adjutant
Lidia Bălan:
„3 filtre de filtrare a aerului din interior, deci, practic, autospeciala este o izoletă. Ca atare izoletele vor fi folosite până la autospecială, iar de la autospecială sunt îndepărtate sau pot fi lăsate aici, iar pacienții transportați. Pot fi transportați până la 8 pacienți simpotmatici sau asimptomatici. Ce este important este faptul că avem un aparat care face dezinfecția după ce s-a terminat transportul”, a explicat Lidia Bălan.
ISU
Brașov nu avea în dotare o astfel de autospecială și a apelat în
mai multe rânduri la ajutorul colegilor de la ISU Covasna la
cazurile dificile.
„Nu
o să o folosim doar pentru problema de Covid ci va fi folosită și
la accidente rutiere care implică
victime multiple, având capacitatea să
transporte două
victime cod roșu, 4 victime cod galben sau 8 victime cod verde”, a
spus șeful ISU Brașov, lt.col. Lucian Marciu.
Mașina
a costat aproapre 800.000 de lei, finanțare asigurată din bugetul
local. În ședința de plen de la sfârșitul lunii va fi supus
aprobării proiectul de hotărâre prin care această autospecială
să fie pusă la dispoziția ISU Brașov. Aceasta este a doua
achiziție făcută de municipalitate pentru ISU, după ce, la
sfârșitul lui 2019 a cumpărat și a dat în folosință
pompierilor 2 autospeciale pentru stingerea incendiilor în zona greu
accesibile.