ACUM:
14.03
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
15.00
Buletin de știri
Apoi:
15.05
Sens unic

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Magazine de piese auto și service-uri amendate din cauza prețurilor incorecte și a lucrărilor făcute de mântuială

Publicat: joi, 25 Iunie 2020 , ora 14.50

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de aproape 500.000 de lei la peste o treime dintre cei peste 380 de operatori economici, verificați recent la nivel național, care activau atât pe segmentul service-urilor auto, cât și în comercializarea sau promovarea de autoturisme și piese auto în cadrul spațiilor aferente showroom-urilor. Și la Brașov au fost descoperite multe nereguli.


Ne referim inclusiv la service-uri de renume, care au uitat, de exemplu, să strângă prezoanele unei roți, după ce au realizat schimbul de anvelope, iar clientul a ajuns, la propriu, să își piardă roata, până la chestiuni care țin de modul în care se respectă procedurile legale date de producători, apartura pe care o folosesc, modul în care realizează taxarea consumatorului final și calcularea orelor de manoperă, tipul de piese pe care le folosesc - dacă sunt conforme sau nu”, a spus șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului – Regiunea Centru Brașov, Sorin Susanu.



În Brașov, peste 40 de unități de profil au fost verificate, multe dintre ele fiind amendate din cauza practicilor incorecte. Șeful de la Protecția Consumatorului Brașov a spus că acțiunile de control vor fi continuate în perioada următoare.


„Peste 42 de agenți economici controlați și care au trebuit să fie sancționați cu peste 100.000 de lei până în momentul de față. Controalele continuă pentru că problemele descoperite fac necesară această continuare a controalelor și vom acționa în acest sens până când vom elimina toate deficiențele pe care le vom descoperi”, a adăugat Sorin Susanu.


Controalele au avut loc în perioada 15 - 19 iunie, iar din rezultatele centralizate la nivel national reiese că, în urma neregulilor constatate, s-a dispus aplicarea a 134 de avertismente și 123 de amenzi contravenționale, în același timp fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 55.000 lei.

Camelia Vlad