Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Grădinița cu Program Prelungit 35, în scenariul roșu, 2 săptămâni. 26 de unități școlare din județ sunt în scenariul roșu

Publicat: luni, 19 Octombrie 2020 , ora 18.22
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

Grădinița cu Program Prelungit 34, din Brașov, intră, de azi, în scenariul roșu. Asta după ce aici au fost confirmate mai mult de 3 cazuri de coronavirus.

Scenariul roșu va fi aplicat, însă, doar în această săptămână, pentru că săptămâna viitoare, preșcolarii intrau oricum în prima vacanță din acest an școlar.

“Cu această nouă măsură, numărul unităților școlare a căror activitate a trecut în scenariul roșu a ajuns, în județul Brașov, la 26, cu impact asupra a 8.484 de elevi și 447 de cadre didactice. Din cei peste 84.000 de elevi, respectiv preșcolari, înscriși în unitățile școlare brașovene, la acest moment avem 28.443 de elevi care beneficiază de lecții online datorită scenariilor galben sau roșu - la nivel de clasă, unitate sau localitate - din care 11.240 de elevi din 476 de clase participă integral la cursurile online”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Valentin Bucur.

Tot de azi, în online a intrat și Școala Gimnazială 2, din municipiu.

Adina Chirvasă