Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Gripa aviară a ajuns la limita județului Brașov. Măsuri preventive, luate de autorități

Publicat: luni, 10 Mai 2021 , ora 15.15
Sursa foto radiocluj.ro
Sursa foto radiocluj.ro

Gripa aviară a ajuns la limita județului Brașov. Un focar a fost descoperit în județul Mureș, în zona Reghin și un altul în județul Harghita, la limita cu județele Mureș și Brașov, în apropiere de Cristuru Secuiesc.


Medicul Dorin Enache, directorul executiv al DSVSA Brașov, spune că nu este cazul să ne panicăm, deoarece în județul nostru nu au apărut cazuri, însă, tocmai pentru prevenție, au fost luate câteva măsuri:


În momentul de față s-au luat toate măsurile legate de biosecuritate în fermele comerciale. Avem 49 de ferme comerciale, cu un efectiv de aproximativ 60% din păsările României, la nivelul județului Brașov. Mai departe, în gospodăriile populației, setul de măsuri este legat de limitarea mișcărilor celor care furajează păsările și în alte gospodării, deci deocamdată nu avem măsuri restrictive”, a spus Dorin Enache.


După epidemia din 2009, focare de gripă aviară s-au mai întâlnit doar izolat, mai ales că măsurile luate de atunci încoace au fost foarte stricte.


Deocamdată, în județ se interzice vânzarea puilor de o zi și puilor zburați și comerțul ambulant cu păsări domestice. De asemenea, se fac controale pe drumurile naționale iar DSVSA solicită tuturor cetățenilor să atenționeze autoritățile în momentul în care văd că se fac activități de comerț ambulant cu păsări la nivel de județ.

Sorin Țârcă