Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Circulație blocată din cauza cozilor uriașe la benzinăriile din Brașov (VIDEO)

Publicat: miercuri, 9 Martie 2022 , ora 18.47
Sursa foto/video: Radio România Brașov FM
Sursa foto/video: Radio România Brașov FM

Circulația este blocată în această seară, în mai multe zone ale municipiului, din cauza cozilor foarte mari de la benzinării.

Șoferii s-au speriat de creșterea prețului la carburanți și s-au grăbit să își alimenteze mașinile, de teama scumpirilor.

În unele zone, mijloacele de transport în comun RATBV nu pot intra sau ieși din stații, din cauza faptului că prima bandă este ocupată de mașinile care așteaptă la cozi.

Reporterul Radio România Brașov FM a stat de vorbă cu câțiva dintre șoferi:

Am făcut plinul de 300, 400 până acuma, încă două în față și mai avem încă să luăm. Lucrăm în agricultură și ne trebuie. Suntem din Hălchiu și deja s-a marit prețul acolo la 8,25, iar la Bod este 10 și ceva mi se pare. Aici e prețul mai bun, 7,79”, ne-a spus un cetățean.

Mi se pare foarte rău. A explodat prețul așa dintr-o dată. Cred că din cauza la război. Tocmai ce am venit de dincolo și data trecută când am fost era undeva la 4 lei și ceva motorina. Acuma a explodat la 8 lei și am văzut undeva că va fi la 10 lei. Sunt benzinării care vând la 10, la 11 lei. Tocmai ce vorbeam acuma cu cineva care mi-a zis că la Întorsura Buzăului e 10,99 - 11 lei. Ăsta este ultimul plin pe care am să îl fac și pe urmă o să plec din țară. Aici cresc prețurile la tot, dar salariile și pensiile rămân la fel”, a spus alt șofer.

Eu am auzit de la un prieten cu care am vrut să ies afară care mi-a zis că nu mă poate lua cu mașina că nu mai are benzină și e coadă la benzinărie. I-a spus mama lui care e manageriță unei benzinării că de mâine se vor scumpi. Nu se știe exact suma, dar va fi peste 10 lei. Stau aici de aproximativ 20 de minute”, a precizat un tânăr.

Vezi și: România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanți în benzinării, spune ministrul Energiei

Browserul Dvs. nu poate reda acest clip.

Radio România Brașov FM