Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Vara, nutriționiștii recomandă să consumăm cât mai multe fructe și legume. Care sunt prețurile în piețele brașovene

Publicat: miercuri, 15 Iunie 2022 , ora 12.21
Sursa foto: Radio România Brașov FM
Sursa foto: Radio România Brașov FM

A venit vara și, pentru o hidratare corespunzătoare, nutriționiștii ne recomandă să bem cât mai multă apă și să consumăm multe fructe și legume.

Reporterul Radio România Brașov FM a încercat să afle care sunt cele mai căutate produse, în piețele brașovene, în această perioadă și care sunt prețurile de la tarabă.

Comercianții spun că în această perioadă cel mai bine se vând roșiile, castraveții, dovleceii, salata și varza, iar prețurile sunt accesibile pentru orice buzunar.

Un kilogram de roșii poate costa între 7 și 10 lei. Morcovii și varza – 3 lei kilogramul, castraveții – 5 lei, iar ardeii – 8 lei. Dovleceii și conopida se vând cu 5 lei kilogramul fiecare. Vinetele - 8 lei, fasolea verde – 10 lei, ceapa galbenă – 2 lei, iar cartofii – 3 sau 4 lei.

Dacă vorbim despre fructe, la mare căutare este pepenele. Cel roșu se vinde cu 8 lei kilogramul în Piața Astra, iar cel galben cu 10 lei. Cireșele pot fi cumpărate cu 10 lei kilogramul, caisele – 12 lei, iar piersicile – 10 lei.

Nectarinele costă 14 lei, iar bananele 8 lei kilogramul.

Mere putem cumpăra cu prețuri cuprinse între 2 și 5 lei kilogramul.

Sursa foto: Radio România Brașov FM 

Radio România Brașov FM