ACUM:
19.03
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale
Urmează:
20.00
Radiojurnal
Apoi:
20.10
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Reconstrucția podului de la Budila, finalizată

Publicat: miercuri, 17 August 2022 , ora 9.48
Sursa foto: Facebook / Adrian Veștea
Sursa foto: Facebook / Adrian Veștea

Lucrările de reconstrucție a podului din localitatea Budila sunt finalizate, urmând ca în perioada imediat următoare să înceapă testele necesare înainte de reluarea traficului feroviar.

Conform proiectului tehnic, constructorul a realizat, pe linia Hărman - Întorsura Buzăului, la km 17+318, un pod nou de cale ferată simplă, cu o deschidere de 70 m și suprastructură metalică de tip grindă.

“Finalizarea lucrărilor de reconstrucție a acestui pod feroviar reprezintă o investiție esențială pentru cei aproape 50.000 de oameni, care locuiesc în zona Întorsurii Buzăului, mulți dintre aceștia fiind navetiști și care, de mult timp, au fost văduviți de o cale de transport feroviar către localitățile din județul Brașov. Este extrem de important să refacem și aceste obiective de investiții, care pe lângă drumurile județene, spitale, aeroport, țin de mobilitate și scot din izolare comunitățile locale”, a precizat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.

Reamintim că podul peste râul Tărlung, de pe secția de cale ferată 403 Hărman - Întorsura Buzăului, s-a prăbușit în data de 30 iunie 2018, din cauza unei viituri.

Regionala Brașov a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a derulat procedura de licitație pentru reconstrucția podului, iar contractul a fost semnat în data de 7 aprilie 2021.

Sursa foto: Facebook / Adrian Veștea

Radio România Brașov FM