ACUM:
19.03
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale
Urmează:
20.00
Radiojurnal
Apoi:
20.10
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Iluminat mai eficient la Brașov

Publicat: vineri, 19 August 2022 , ora 10.54
Sursa foto: arhivă / Primăria Municipiului Brașov
Sursa foto: arhivă / Primăria Municipiului Brașov

Municipiul Brașov va înlocui peste 8.400 de corpuri de iluminat incandescente cu unele de tip LED. Acestea din urmă sunt mult mai eficiente energetic și vor contribui la economisirea de energie.

Într-o primă etapă, consilierii locali au aprobat participarea orașului la program prin accesarea de 6 milioane de lei pentru înlocuirea corpurilor vechi din zona 1 a orașului.

“În totalitate, proiectul se ridică la aproape 27 de milioane de lei. Este suma aferentă modernizării tuturor corpurilor de iluminat din municipiu prin trecerea la iluminatul pe LED. Proiectul e împărțit în 3 zone și zona 1 este cea pentru care vom depune finanțare pe acest apel”, a precizat primarul Brașovului, Allen Coliban.

Proiectul a fost întocmit de serviciul de specialitate din Primăria Brașov, ca urmare a dorinței de reducere a consumului energetic.

“Documentația pentru eficientizarea energetică a fost întocmită inițial pentru tot ce înseamnă în municipiul Brașov corpuri de iluminat fără LED. Asta înseamnă că toată documentația a fost întocmită pentru un număr de 8.425 de corpuri de iluminat”, a spus șeful Serviciului Amenajare Drumuri Publice și Siguranța Circulației, Radu Barbu.

Radu Barbu spune că, pe lângă înlocuirea becurilor, vor mai fi și alte lucrări.

Astfel, se va recurge la înlocuirea brațelor, a coloanei de alimentare, realizarea de legături și lucrări conexe mărunte și implementarea sistemului de telegestiune care se va aplica fiecărui corp.

În zona 1 sunt peste 2.200 de corpuri de iluminat care vor fi schimbate prin acest apel.

Primarul a convocat o ședință de îndată pentru aprobarea participării la program, deorarece solicitarea trebuia trimisă cel mai târziu astăzi, 19 august, la ora 10:00.

Consilierii au aprobat proiectul cu unanimitate de voturi.

Sorin Țîrcă