Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Premiera „La Calul Bălan” încheie Festivalul de Operă, Operetă și Balet

Publicat: luni, 21 Noiembrie 2022 , ora 14.35
Sursa foto: Opera Brașov
Sursa foto: Opera Brașov

Premiera „La Calul Bălan”, ce va fi prezentată în două seri consecutive, la final de săptămână, cu două distribuții diferite, încheie Festivalul de Operă, Operetă și Balet, ediția 2022, cu casa închisă.

“«La Calul Bălan» a fost denumit, la vremea apariției, un «uriaș singspiel-revistă-operetă-potpuriu». Multe din melodiile compuse de Ralph Benatzky pentru această operetă au devenit la vremea lor șlagăre. Locul acțiunii este în Austria, la hotelul Weißes Rössl (Calul bălan) din localitatea Sankt Wolfgang, de pe malul lacului Wolfgang, aflat în regiunea Salzkammergut. Încurcatele căi ale dragostei vor fi netezite de năzdrăvanul «Cal bălan» care, într-un final fericit, va găzdui nunțile a trei perechi care se potrivesc de minune: Josepha cu Leopold, Ottilie cu Siedler și Klärchen cu Sigismund”, a spus purtătorul de cuvânt al Operei Brașov, Cecilia Toma.

Spectatolul va fi prezentat sâmbătă și duminică, de la ora 18.30.

Adina Chirvasă