Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Mesajul Nadiei Comăneci înaintea dezbaterii care va decide destinația sălii de sport de la Școala Gimnazială Nr. 2

Publicat: miercuri, 15 Februarie 2023 , ora 12.22
Sursa foto: arhivă / Primăria Municipiului Brașov
Sursa foto: arhivă / Primăria Municipiului Brașov

Cea mai cunoscută gimnastă a României din toate timpurile și una dintre figurile emblematice ale sportului românesc, Nadia Comăneci, a transmis un mesaj brașovenilor.

În clipul postat pe o rețea de socializare de Federația Română de Gimnastică, Nadia îndeamnă autoritățile să lase copiii să se bucure de sala de gimnastică a Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Brașov.

Mesajul este transmis în contextul în care astăzi, la Sala Patria, va avea loc o ședință extraordinară de Consiliu Local prin care se va decide destinația sălii de sport de la Școala 2.

Lăsați-vă copiii să se bucure de sala de gimnastică a școlii, pentru că este a lor. Pentru ei, pentru dezvoltarea lor armonioasă și sănătoasă. Copiii de astăzi vor fi performerii de mâine ai Brașovului, ai României. Iar voi, toți veți fi mândri că ați ales să susțineți un proiect atât de benefic pentru ei. Îmi doresc ca și Brașovul să intre pe harta restrânsă a gimnasticii din România”, a spus Nadia Comăneci.

Lucrările sunt finalizate și ar trebui achiziționată aparatura de gimnastică și darea acesteia în folosință, însă proiectul este blocat ca urmare a unei petiții semnate de conducerea școlii, profesorii de educație fizică și o parte dintre părinții elevilor care și-au manifestat dezacordul cu privire la dotarea sălii de sport exclusiv pentru gimnastică de performanță și au solicitat modificarea proiectului astfel încât să fie o sală multifuncțională (mai multe, aici - Situația noii săli de sport a Școlii Gimnaziale nr. 2 „Diaconu Coresi”, încă incertă).

La ședința de Consiliu Local de astăzi, Federația Română de Gimnastică va participa cu o delegație de 18 persoane, în frunte cu șefa forului, Carmencita Constantin.

Citește și: Destinația sălii de sport de la Școala Gimnazială Nr. 2 va fi decisă într-o ședință extraordinară de CL

Mesajul postat pe pagina Federației Române de Gimnastică:



Radio România Brașov FM