Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Desfășurare de forțe, weekendul acesta, în Poiana Brașov

Publicat: joi, 2 Martie 2023 , ora 13.37

200 de polițiști, 20 de pompieri și 16 medici și asistenți de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brașov, cărora li se adaugă jandarmii vor asigura zilnic, în acest weekend, buna desfășurare a Festivalului Massif în Poiana Brașov.

Reprezentanții structurilor brașovene ale MAI au precizat că numărul efectivelor pregătite pentru această primă ediție a evenimentului a fost stabilit în funcție de cel al spectatorilor așteptați de organizatori, respectiv 35.000 de oameni.

Jandarmii atrag atenția că sunt interzise bagajele voluminoase, aparate cu electroșocuri ori alte instrumente care pot fi folosite pentru acțiuni violente, precum și consumul de substanțe interzise.

În plus, ei recomandă consumul moderat de alcool.

Radio România Brașov FM