ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Încă trei posturi scoase la concurs pentru Aeroportul Brașov - Ghimbav

Publicat: miercuri, 5 Aprilie 2023 , ora 13.38
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

Încă trei posturi scoase la concurs pentru servicii la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav.

Conducerea Aeroportului Brașov a anunțat că este în căutare de candidați pentru un post de Inspector, responsabil cu gestionarea situațiilor de urgență, un post de Inginer constructor în Compartimentul Mentenanță Infrastructură Aeroportuară și Logistică, respectiv un post de Inspector de specialitate la Biroul numit Sistem Management Siguranță.

Depunerea dosarelor de înscriere se poate face începând de astăzi până în 20 aprilie, la sediul Consiliului Județean Brașov.

Proba scrisă se va desfășura în 28 aprilie, după care va fi programat interviul.

Toate informațiile cu privire la condițiile generale și specifice pentru ocuparea posturilor, documentele necesare dosarului de înscriere la concurs, modalitatea de organizare și desfășurare a concursului, precum și bibliografiile și atribuțiile posturilor sunt disponibile aici: Consiliul Județean Brașov.

Primele șase posturi scoase la concurs au fost deja ocupate în urma etapei de recrutare din luna februarie.

Procesul de completare a organigramei aferente aeroportului a fost gândit gradual, astfel că urmează noi etape de angajare, până la ocuparea celor 79 de posturi, dintre care 9 de conducere, restul de execuție, a precizat directorul general al Regiei Autonome Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, Alexandru Anghel.

Camelia Vlad