Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Primarul și city-manager-ul Brașovului, din nou în instanță, în dosarul privind delegarea atribuțiilor în lipsa edilului

Publicat: marți, 11 Aprilie 2023 , ora 20.12
Sursa foto: arhivă / Primăria Municipiului Brașov
Sursa foto: arhivă / Primăria Municipiului Brașov

Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, și city-manager-ul Adriana Miron vor merge din nou în instanță în dosarul DNA deschis privind delegarea atribuțiilor către Miron, în lipsa edilului.

Tribunalul a confirmat redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

Concret, primarul Brașovului este acuzat că ar fi delegat ilegal atribuțiile sale către Adriana Miron, angajat al municipalității, atunci când lipsește, în condițiile în care Consiliul Local Brașov a stabilit, printr-o hotărâre luată anterior, că atribuțiile primarului revin viceprimarului liberal Sebastian Rusu.

În replică, primarul Allen Coliban susține că delegarea atribuțiilor s-a făcut legal, în baza Codului Administrativ și este optimist privind decizia instanței, dat fiind că în susținerea interpretării juridice a primit opinie științifică favorabilă inclusiv de la un profesor universitar în Drept la Universitatea București.

O decizie similară, de repunere pe rol a urmăririi penale, a fost luată în februarie, de magistrații brașoveni, la solicitarea DNA, în dosarul „Amural”, în care sunt cercetate condițiile în care Asociația Amural a intrat în Catacombele Brașovului, fără a fi fost dată, anterior, o Hotărâre de Consiliu Local în acest sens.

Sursa foto: arhivă / Primăria Municipiului Brașov

Adina Chirvasă