ACUM:
13.03
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
14.00
Buletin de știri
Apoi:
14.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Screening gratuit pentru depistarea cancerului mamar, la Maternitatea Brașov

Publicat: marți, 9 Mai 2023 , ora 12.47
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

Femeile cu vârste de peste 50 de ani pot face teste gratuite pentru depistarea cancerului mamar, în cadrul programului de screening care se derulează în această perioadă la Maternitatea Brașov.

“Programările se fac online, pe site-ul Maternității. Poate participa orice femeie peste 50 de ani, cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Serviciile sunt decontate de către Casa de Asigurări, includ mamografie și ecografie de sân. Pacienta, practic, stă două ore, până se finalizează investigațiile și se dau pe loc toate rezultatele. Avem sute de femei care au trecut prin acest program de screening până acuma”, a precizat directorul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie, dr. Mircea Preda.

Cu această ocazie, directorul Maternității a amintit și de programul de monitorizare gratuită a sarcinii, cu toate investigațiile specifice, de care au beneficiat deja circa 600 de gravide din județul Brașov:

“Cu toate investigațiile, analize, amiocenteze, morfologii, programul acesta se va finaliza la 31 decembrie 2023. De asemenea, mai avem un program de follow-up pe partea de neonatologie, pe care îl pregătim în viitorul apropiat. Se va desfășura în ambulatoriul spitalului. Prin acest program vor fi monitorizați toți nou-născuții care au fost cu probleme la naștere, prematuri sau probleme neurologice, pe o perioadă de 5 ani după naștere”.

Camelia Vlad