ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Proiectul de transfer al Cetățuii Brașovului, pus în dezbatere publică

Publicat: vineri, 19 Mai 2023 , ora 8.03
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

Proiectul de hotărâre de Guvern privind transferul Cetățuii de pe Dealul Straja către autoritățile locale brașovene a fost publicat, ieri, de către Ministerul Finanțelor, în dezbatere publică.

Până în 27 mai, cei interesați pot transmite în scris opiniile la adresa de email publicinfo@mfinante.gov.ro.

Ulterior, proiectul va intra în ședință de Guvern, iar după aprobare vor fi semnate procesele verbale de transfer.

Sperăm ca această procedură să se finalizeze cât mai repede, astfel încât Primăria să poată începe lucrările de punere în siguranță a zidurilor Cetății, după care să începem etapa de consolidare. În momentul în care vom avea certitudinea că nu există niciun risc pentru brașoveni și turiști, chiar dacă lucrările de consolidare nu au fost finalizate, vom încerca să deschidem porțile Cetății, astfel încât comunitatea brașoveană și cei care ne vizitează orașul să se poată bucura de acest simbol al Brașovului”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.

Cetățuia Brașovului, câștigată în instanță de către municipalitate după un proces de peste 7 ani, nu a mai beneficiat de intervenții din anul 1978, când a fost transformată în unitate de alimentație publică de interes turistic. A fost închisă în 2015, din cauza stării de deteriorare și, în prezent, imobilul este și mai degradat, fiind necesare lucrări de punere în siguranță în regim de urgență.

Sursa foto: arhivă

Adina Chirvasă