Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Junii au făcut din nou spectacol

Publicat: duminică, 28 Mai 2023 , ora 12.35

Tinerii din Cacova au ieșit astăzi la Jocul Strămoșesc, un eveniment tradițional atestat încă din 1830 și care are o semnificație clară. 

„Semnificația Jocului constă în miezul dat din vechime, acel protocol social în care, de fapt, pentru prima dată în public, doi tineri care se plac au ocazia să iasă și să danseze sub privirile atente ale părinților. Trebuie amintit că acest joc se pare că este cel mai vechi din Șchei.“, spune Florin Nistor, reprezentantul Junilor.

Conform ritualului, Tinerii din Cacova au venit în Piața Unirii, înainte de prânz, în frunte cu șerjile și cu o formație, tocmită pentru această zi. Au dansat Hora Junilor și au aruncat buzduganul. Apoi, Junii au urcat la Crucea Junilor Roșiori, unde au cântat Troparul Învierii, au reluat ritualul horei și al aruncării buzduganului și au plecat după fete.

Perechile de tineri au intrat prin poarta amenajată de organizatori și după ce fiecare pereche a încojurat bradul, toți tinerii s-au prins în horă și au prezentat jocurile tradiționale pe care toți brașovenii și șcheienii trebuie să le cunoască: Brâul, Breaza, Ardeleana, Sârba și Brașoveanca.

Cei care au fost prezenți la acest eveniment, fie șcheieni, fie turiști, s-au bucurat de spectacol.

Adina Chirvasă